DE LA LUME ADUNATE 6 - Pilde

In povestioarele de mai jos sunt invataturi sa tot asimilezi. Ma gandesc sa scriu ca este interzis a se citi de persoane ce nu vad dincolo de zidul de si l-au creat singuri, dar ma razgandesc, in speranta ca toate sunt de la Dumnezeu...!

UN BIET BATRAN

Era odata un batrân care nu fusese niciodata tânar. De fapt, în toata viata sa nu învatase sa traiasca. Si neînvatând sa traiasca, nu reusea nici sa moara.
Nu avea sperante, nici nelinisti; nu stia nici sa plânga, nici sa râda.
Nimic din ce se întâmpla în lume nu-l îndurera, nici nu-l mira. Îsi petrecea zilele lenevind pe pragul cabanei sale, fara sa arunce o privire macar catre cer, imensul cristal albastru pe care, si pentru el, Domnul îl stergea în fiecare zi cu vata moale a norilor.
Unii trecatori îi mai puneau întrebari. Era atât de nins de ani ca lumea îl credea foarte întelept si încerca sa se îmbogateasca din experienta sa de sute de ani.
"Ce trebuie sa facem pentru a fi fericiti?"
"Fericirea e o nascocire a prostilor", raspundea batrânul.
Treceau pe acolo si oameni cu suflet nobil, doritori sa fie de folos aproapelui.
"În ce fel ne putem sacrifica pentru a-i ajuta pe fratii nostri?", îl întrebau ei.
"Cel care se sacrifica pentru omenire e un nebun", raspundea batrânul cu un rânjet sinistru.
"Cum ne putem îndruma copiii pe calea cea buna?", îl întrebau parintii.
"Copiii sunt niste serpi", raspundea batrânul. "Nu te poti astepta de la ei decât la muscaturi veninoase."
La batrânul pe care toti îl credeau întelept, veneau si artistii si poetii. "Învata-ne sa ne exprimam sentimentele pe care le avem în suflet", îi spuneau ei.
"Ati face mai bine sa taceti", mormaia batrânul.
Încet, încet ideile lui rele si triste începura sa influenteze lumea. Din coltul sau posomorât, unde nu cresteau flori si pasarile nu cântau, Pesimism, (caci acesta era numele batrânului cel înrait) sufla un vânt înghetat peste bunatate, peste iubire, peste generozitate care, atinse de acea suflare de moarte, se ofileau si dispareau.
Toate acestea nu-i placeau deloc Domnului care hotarî sa faca ceva. Chema un copil si-i spuse:
"Du-te si da-i un sarut acelui biet batrân."
Copilul asculta. Cuprinse cu bratele lui gingase si grasute gâtul batrânului si-i dadu un sarut umed si zgomotos pe fata lui zbârcita.
Pentru prima oara, batrânul se mira. Ochii lui tulburi se înseninara dintr-o data. Caci nimeni nu-l mai sarutase pâna atunci.
Astfel deschise ochii spre viata, iar apoi muri, zâmbind.
Uneori, într-adevar, ajunge un sarut. Un "Te iubesc", chiar si doar soptit. Un "Multumesc". O apreciere sincera. Este atât de usor sa faci fericit pe cineva. Atunci, de ce nu o facem?
(Bruno Ferrero)

CAND APUNE SOARELE, TU CU CINE DANSEZI?

Odata, demult, un misionar strabatea Muntii Stâncosi împreuna cu un tânar indian care-i era si calauza.
În fiecare seara, la acelasi moment al apusului, tânarul indian se îndeparta, se întorcea spre soare si începea sa se miste pe ritmul unei melodii suave si pline de nostalgie pe care o cânta încet. Tânarul care dansa si cânta cu fata spre soarele ce se stingea, era o priveliste care-l umplea pe misionar de o curiozitate plina de admiratie. Într-o zi, îl întreba pe ghidul sau: "Ce înseamna tot acest ritual pe care-l îndeplinesti în fiecare seara?"
"O, e ceva foarte simplu", raspunse tânarul. Eu si sotia mea am compus acest cântec împreuna. Când suntem departe unul de celalalt, fiecare, oriunde s-ar afla, se întoarce spre soare putin înainte sa apuna si începe sa cânte si sa danseze. Astfel, chiar daca suntem departe, cântam si dansam împreuna."

Când apune soarele, tu cu cine dansezi?


LUMINA SI IUBIRE
Alexandra Hinda