25 august 2009

DE LA LUME ADUNATE 6 - Pilde



In povestioarele de mai jos sunt invataturi sa tot asimilezi. Ma gandesc sa scriu ca este interzis a se citi de persoane ce nu vad dincolo de zidul de si l-au creat singuri, dar ma razgandesc, in speranta ca toate sunt de la Dumnezeu...!

UN BIET BATRAN

Era odata un batrân care nu fusese niciodata tânar. De fapt, în toata viata sa nu învatase sa traiasca. Si neînvatând sa traiasca, nu reusea nici sa moara.
Nu avea sperante, nici nelinisti; nu stia nici sa plânga, nici sa râda.
Nimic din ce se întâmpla în lume nu-l îndurera, nici nu-l mira. Îsi petrecea zilele lenevind pe pragul cabanei sale, fara sa arunce o privire macar catre cer, imensul cristal albastru pe care, si pentru el, Domnul îl stergea în fiecare zi cu vata moale a norilor.
Unii trecatori îi mai puneau întrebari. Era atât de nins de ani ca lumea îl credea foarte întelept si încerca sa se îmbogateasca din experienta sa de sute de ani.
"Ce trebuie sa facem pentru a fi fericiti?"
"Fericirea e o nascocire a prostilor", raspundea batrânul.
Treceau pe acolo si oameni cu suflet nobil, doritori sa fie de folos aproapelui.
"În ce fel ne putem sacrifica pentru a-i ajuta pe fratii nostri?", îl întrebau ei.
"Cel care se sacrifica pentru omenire e un nebun", raspundea batrânul cu un rânjet sinistru.
"Cum ne putem îndruma copiii pe calea cea buna?", îl întrebau parintii.
"Copiii sunt niste serpi", raspundea batrânul. "Nu te poti astepta de la ei decât la muscaturi veninoase."
La batrânul pe care toti îl credeau întelept, veneau si artistii si poetii. "Învata-ne sa ne exprimam sentimentele pe care le avem în suflet", îi spuneau ei.
"Ati face mai bine sa taceti", mormaia batrânul.
Încet, încet ideile lui rele si triste începura sa influenteze lumea. Din coltul sau posomorât, unde nu cresteau flori si pasarile nu cântau, Pesimism, (caci acesta era numele batrânului cel înrait) sufla un vânt înghetat peste bunatate, peste iubire, peste generozitate care, atinse de acea suflare de moarte, se ofileau si dispareau.
Toate acestea nu-i placeau deloc Domnului care hotarî sa faca ceva. Chema un copil si-i spuse:
"Du-te si da-i un sarut acelui biet batrân."
Copilul asculta. Cuprinse cu bratele lui gingase si grasute gâtul batrânului si-i dadu un sarut umed si zgomotos pe fata lui zbârcita.
Pentru prima oara, batrânul se mira. Ochii lui tulburi se înseninara dintr-o data. Caci nimeni nu-l mai sarutase pâna atunci.
Astfel deschise ochii spre viata, iar apoi muri, zâmbind.
Uneori, într-adevar, ajunge un sarut. Un "Te iubesc", chiar si doar soptit. Un "Multumesc". O apreciere sincera. Este atât de usor sa faci fericit pe cineva. Atunci, de ce nu o facem?
(Bruno Ferrero)

CAND APUNE SOARELE, TU CU CINE DANSEZI?

Odata, demult, un misionar strabatea Muntii Stâncosi împreuna cu un tânar indian care-i era si calauza.
În fiecare seara, la acelasi moment al apusului, tânarul indian se îndeparta, se întorcea spre soare si începea sa se miste pe ritmul unei melodii suave si pline de nostalgie pe care o cânta încet. Tânarul care dansa si cânta cu fata spre soarele ce se stingea, era o priveliste care-l umplea pe misionar de o curiozitate plina de admiratie. Într-o zi, îl întreba pe ghidul sau: "Ce înseamna tot acest ritual pe care-l îndeplinesti în fiecare seara?"
"O, e ceva foarte simplu", raspunse tânarul. Eu si sotia mea am compus acest cântec împreuna. Când suntem departe unul de celalalt, fiecare, oriunde s-ar afla, se întoarce spre soare putin înainte sa apuna si începe sa cânte si sa danseze. Astfel, chiar daca suntem departe, cântam si dansam împreuna."

Când apune soarele, tu cu cine dansezi?


LUMINA SI IUBIRE
Alexandra Hinda

12 august 2009

DE LA LUME ADUNATE 5


Din nou prietenii pei de pe internet mi-au trimis ceva de meditat. Impart cu voi bucuria pe care mi-a produs-o acesta mica povestire. chiar este de meditat si de trecut urgent la treaba. Chiar nu avem timp de pierdut. Voi ce ziceti?
Mai jos aveti povestioara. Lectura placuta!

"Pe măsură ce înaintez în vârstă, îmi plac din ce în ce mai mult dimineţile de sâmbătă. Poate că din cauza liniştii pe care o simt atunci când mă trezesc primul, sau poate că este doar bucuria neascunsă că nu trebuie să fiu la serviciu. Oricum ar fi, primele ore ale dimineţilor de sâmbătă sunt cât se poate de plăcute.
Acum câteva săptămâni, savurând liniştit prima cafea a unei astfel de dimineţi de sâmbătă, am pornit radioul. Ceea ce a urmat a devenit una din acele lecţii pe care viaţa ţi le dă din când în când. Iată despre ce e vorba:
La radio rula o emisiune matinală interactivă, cu păreri exprimate telefonic de ascultători pe tema emisiunii, punctate din când în când de anunţuri ale crainicului prin care îi asigura pe aceştia că le stă la dispoziţie în fiecare zi a săptămânii, inclusiv în dimineţile de sâmbătă până la prânz.
La un moment dat a intrat în direct un ascultător care dorea să povestească, oricui dorea să asculte, povestea celor 1000 de bile, ceea ce mi-a captat atenţia. Avea o voce gravă, fermă, dar deosebit de calmă.

Şi iată povestea lui, spusă crainicului radio:

Se pare că eşti tare ocupat cu acest serviciu la postul de radio: să ai o emisiune zilnic, inclusiv sâmbăta dimineaţa, nu e un lucru uşor. Sunt convins că te plătesc bine dar cred că e o ruşine că te ţin departe de familie atât de mult timp. E foarte dureros că în aceste sâmbete în care ai lucrat ai pierdut primul concurs de dans al fiicei tale, primul meci de fotbal al fiului tău, concediul cu copii tai şi câte altele...
Dă-mi voie să-ţi spun ceva ce pe mine m-a ajutat să-mi stabilesc şi să-mi urmăresc priorităţile. Este povestea celor 1000 de bile.

***
Vezi tu, într-o dimineaţă de sâmbătă ca şi aceasta, m-am aşezat la masă şi am făcut puţină aritmetică:
 un om trăieşte în medie 75 de ani. Ştiu că unii trăiesc mai mult iar alţii mai puţin, dar media este asta -75 de ani;
 am înmulţit 75 cu 52 şi am obţinut 3900, adică numărul de zile de sâmbătă pe care le trăieşte în medie un om;
 deoarece la acel moment aveam deja 55 de ani, am socotit câte zile de sâmbătă trăisem deja, adică 55x52, adică aproape 2900 de sâmbete;
 am socotit apoi că dacă voi trăi 75 de ani, mi-au mai rămas aproximativ 1000 de sâmbete.
După ce am terminat cu aritmetica, am trecut prin 3 magazine de jucării şi am cumpărat 1000 de bile de sticlă, din acelea cu inserţii colorate, cu care se joacă copiii. Şi am trecut prin 3 magazine pentru că nici unul nu avea 1000 de bile. Oricum, până la urmă le-am cumpărat, le-am dus acasă şi le-am pus într-un vas mare şi transparent.
De atunci, în fiecare sâmbătă dimineaţă, am scos câte o bilă şi am aruncat-o. Am realizat că observând cum se micşorează numărul bilelor din vas am devenit tot mai concentrat pe lucrurile care contează cu adevărat în viaţă. Nimic nu te motivează şi nu te ajută mai mult în a-ţi stabili priorităţile în viaţă decât simpla imagine a timpului tău scurgându-se.
Şi acum, dă-mi voie să-ţi mai spun un singur lucru înainte de a închide şi a merge să-mi trezesc familia pentru a lua împreună micul dejun: în această dimineaţă am scos din vas ultima bilă. Mă gândesc că dacă apuc sâmbăta următoare, sau şi pe cealaltă...pur şi simplu mi s-a dat puţin timp în plus. Şi singurul lucru pe care orice om îl va accepta, este puţin timp în plus.
Mi-a făcut plăcere să vorbesc cu tine şi sincer, îţi doresc să ai parte de mai mult timp cu familia ta. Iar mie îmi doresc să mai fiu pe-aici şi să ne mai întâlnim pe acest post de radio.
Bună dimineaţa şi ... la revedere!

5 august 2009

UMOR... cu morala


Randurile de mai jos, sunt incadrate in categoria umor. Dar eu cred ca daca le citesti cu atentie morala este foarte clara. Pentru ca multi s-au obisnuit sa nu isi asume responsabilitatea actiunilor sale de orice fel ar fi ele, si este mai usor sa dea vina pe un ALTUL. Si eu va intreb? PANA CAND???!!! Lectura placuta!


Au fost odata 5 oameni care se numeau: CINEVA, ORICINE, NIMENI, TOTI si ALTUL.
Intr-o zi cei 5 au fost confruntati cu o problema deosebit de importanta si de aceea s-au hotarat sa fie facuta de TOTI. Insa, cum TOTI era sigur ca CINEVA o va face, iar CINEVA se baza pe NIMENI, in final NIMENI nu a facut-o deoarece era evident ca ORICINE ar fi fost in stare sa o faca. Atunci CINEVA s-a suparat foarte tare, caci era o treaba pentru TOTI. Insa TOTI i-a sugerat lui CINEVA sa-l oblige pe ALTUL sa faca ceea ce NIMENI nu a fost dispus sa faca, desi ORICINE ar fi putut. Concluzia: Treaba trebuie facuta intotdeauna de ALTUL!

Iar eu completez: Treaba este intotdeauna facuta cu ALTUL, si tot ALTUL este vinovat pentru nereusite. In cazul unui castig, ALTUL dispare si EU ridica capul triumfator.( ATENTIE MARE! Egoul infloreste intr-o situatie de acest fel)


Pe curand!